Astăzi o să vă povestesc cea mai comică peripeţie de-a mea. Particip la un concurs şi asta e tema. Cine organizează totul? Păi Blogal Initiative şi VinSiEu. Nu vreau să vă ţin mult în suspans, deci iată de la ce a pornit totul:

Plec liniştit spre hotelul Ramada, acolo unde Boc, Udrea şi Anastase erau aşteptaţi să vină. Ajung la parter şi sunt imediat reperat de SPP-işti. Le spun că sunt de la presă şi le arăt legitimaţia. Total neimpresionat, un spp-ist mă trage deoparte şi îmi spune autoritar: “Trebuie să vă percheziţionăm”. Zic ok, cu un glas puţin speriat. Fiind prima mea percheziţie, ridic mâinile ca-n filme.

“Nu, nu aşa, lasă mâinile pe lângă corp. Întoarce-te cu spatele.”

Aoleu, să nu scap cumva geanta pe jos că nu mă aplec după ea nici obligat. Şi începe să mă pipăie, să mă atingă şi să-mi stoarcă buzunarele. Trece cu bine (pentru mine) de părţile intime şi ajunge într-un final la adidaşi. Verifică să nu am arme albe, negre sau multicolore şi îmi zice: “Acum întoarceţi-vă cu faţa.” Deja mi se putea citi spaima pe faţă. Spp-istul mă linişteşte.

“Nu mai durează mult. Nu vă speriaţi, la aeroport vă puteau dezbrăca până la chiloţi.”

Tresar, gândindu-mă dacă am chiloţii curaţi. Aaaa, sunt curaţi. După ce am trecut cu brio de percheziţia corporală, a urmat maltratarea genţii. “Ce este aici?” Aici e camera şi telecomanda. “Dar acolo ce e?” arătând cu degetul spre separeul exagerat de bomba-t. Nu e vorba de o bombă ci despre bombat, adică umflat :)) Aici sunt diverse cabluri şi încărcătoare, răspund eu puţin mai curajos. Bagă şi el mâna printre ele, de parcă nu erau încâlcite destul şi zice: “Gata, spune numele şi publicaţia iar apoi poţi să urci”. Zic rapid Buzdugan Dan Ora de Sibiu pa şi urc. Pe scări îmi aduc aminte că un separeu al genţii nu a fost percheziţionat. Să mă întorc? Da lasă Tibi dragă, că nu suntem terorişti:))

Îmi continui drumul bucuros iar dintr-o dată se aude: “Asteaptă-mă să VinSiEu” Aaaa colegu, tu erai? Ce m-ai speriat:))

La evenimentele din Sibiu sunt tot timpul prezent, dar la cele din Bucureşti îi las pe alţii.

Anunțuri

Despre Buzdugan Dan-Claudiu FURIOS4YOU

Jurnalist/ Fotograf/ Editor Foto-Video/ Expert IT

3 răspunsuri »

  1. la conducerea tarii sant numai tampiti.

    Apreciază

  2. Zanfir Niki spune:

    Mie îmi pare o percheziţie normală! Vai, dacă aveai ceva , interzis, în chiloţi.?Nu puea, totuşi, să te lase ca pe stradă că erau acolo oficialităţi.Rămâneam fără premier , dacă erai fan antena 3.

    Apreciază

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s