Salutare popor,
M-am întors din mini-excursia marca Gura Râului, unde am aflat lucruri noi despre discriminarea femeii în societate. Şi pentru că nu sunt egoist din fire, vă împărtăşesc povestea acestui training:
Am ajuns puţin obosit (de la bagaj) şi am început procedurile de cazare în hotelul Bocca del Rio http://www.boccadelrio.com/.
La recepţie, fetele făceau forfotă mare. “Eu cu cine stau?, Dar câte paturi sunt? sau Este internet?”. Eu nu aveam nici o grijă, pentru că tocmai am aflat că eram singurul bărbat. No, singur în cameră cu un pat matrimonial. Fain de tot. După ce am mâncat modic, am mers în sala de curs. Acolo am făcut chestia aceea pe care nimeni nu vrea defapt să o facă, mai bine spus, să se prezinte în faţa marii adunări naţionale. Bun, cu ecusoanele puse şi cu faţa roşie de la emoţii, intrăm direct în teorie.
 Pe planul principal, femeia. Am învăţat despre stereotipurile gen: bărbaţii vor doar sex, femeile conduc prost, blondă proastă, femeia e supusă bărbatului sau femeile sunt inferioare  bărbatului. Aceste stereotipuri “trăiesc” datorită mai multor factori iar noi trebuie să-i combatem. Stereotipurile se găsesc mai peste tot, de la presa scrisă până la cea audio-video. Am văzut reclame şi emisiuni în care femeile erau “şifonate” rău de tot. Şi faptul că tot timpul specialiştii veneau cu exemple practice, am înţeles că întradevăr femeia este crunt discriminată. Şi pentru ca să nu mă acuzaţi că mi-am “făcut” schimbare de sex, ţin parte şi bărbaţilor (logic) spunând că şi ei sunt discriminaţi. Dar cum totul începe de la mentalitatea fiecăruia şi de la voinţa lui de a se schimba, sper ca în viitor numărul oamenilor discriminaţi etnic, cultural, politic, religios etc, etc să scadă treptat.
 Cel puţin eu am conştientizat că toţi avem şanse egale şi nu îmi e ruşine să recunosc că am învăţat şi învăţ lucruri noi de la persoanele feminine cu care am avut tangenţă. Trebuie să ai cap de plută şi vedere de cal, ca să afirmi că tu eşti bărbatul/femeia supremă iar restul sunt proşti sau inferiori. Dacă v-aş spune tot ce am învăţat în aceste 4 zile, cred că mi-ar lua ore întregi ca să le scriu. În orice caz, super material didactic, super atitudine din partea trainerilor şi super distracţie din partea fetelor.
 Acum că v-am povestit despre cum a decurs orele de curs, să vă povestesc puţin şi despre timpul liber. Înarmate cu o mulţime de laptopuri şi aparate foto, fetele au început să chat-uiască şi să “fotografiască”. Ne-am cunoscut mai bine şi am făcut schimb de id-uri şi numere de telefon. Apropo, oare durerea de inimă care m-a ţinut întreaga zi „semi-supinol”, e de la cafea sau de la frumuseţea fetelor?
 Fiind singurul băiat de acolo, m-am simţit puţin aiurea, nu din cauza că nu-mi plac fetele, Doamne Fereşte, doar că mergea o bere între prieteni şi un meci de fotbal bun. Aşa că bărbaţii din lumea întreagă nu pot să se plângă că nu au fost reprezentaţi prin mine. Să ştiţi dragi bărbaţi, că fetele au fost extrem de cumpătate în a ne caracteriza. Am rămas puţin surprins că nu am auzit nici un: bărbaţii sunt porci, bărbaţii vor doar sex, bărbaţii sunt nespălaţi, bărnaţii ne neglijează, bărbaţii se poartă urât cu noi sau bărbaţii trebuie să ne întreţină. Curios sau nu, fetele prezente au vorbit argumentat, încercând chiar să ofere şanse egale atât bărbaţilor cât şi femeilor.
 Feedback-ul fetelor a fost unul pozitiv. Vreau să cred că fetele au râs împreună cu mine şi nu de mine. Îmi cer scuze din nou celor care nu au putut dormi din cauza râsetelor isterice din camera alăturată. Eu cu ce sunt de vină că pereţii sunt de grosimea unei coli de hârtie? Oricum, am rămas cu amintiri foarte plăcute.
 “În discuţiile acestea despre discriminare, egalitate de şanse şi stereotipuri, am avut alături un singur băiat, care ne-a făcut să râdem non-stop. Ba mai mult, l-am şi adoptat, oarecum, pentru că zilnic era la noi în cameră.” declară Teo pe blogul personal http://teodoramindru.info
 Dragă Teo,
Dă-mi voie la o mică replică: “V-am făcut să rădeţi pe gratis, deci data viitoare o să am taxator. În legătură cu adopţia, ce să zic, voi nu aveaţi internet wireless iar eu (binevoitor din fire) am urcat cu laptopul ca să fac un “ad hoc wireless lan”. Şi cum eu nu mă despart de laptop, a fost musai să stau cu voi în cameră mai tot timpul:)) Dar ce? Regretaţi?”

Anunțuri

Despre Buzdugan Dan-Claudiu FURIOS4YOU

Jurnalist/ Fotograf/ Editor Foto-Video/ Expert IT

5 răspunsuri »

  1. Dan,
    Chiar ma bucur ca ai fost cu noi. A fost frumos si sper sa se repete experienta 🙂 Am ras, am glumit, am incercat sa te speriem, insa au 3 zile pline!

    Apreciază

  2. dacogetu spune:

    Dupa prima poza, asta e job de fufe.
    Cand te apuci si tu de un lucru serios amice?

    Ceva munca de barbat vreau sa zic…

    Apreciază

    • FURIOS4YOU spune:

      Draga amice,
      Asa cum altii incearca sa lupte cu aparentele inselatoare, prin care catalogam oamenii total eronat, te rog sa nu mai dai cu presupusul. Fapte si nu vorbe. Fac si munca de barbat, stai linistit. Nu-mi purta tu de grija daca eu nu-mi port:))

      Apreciază

  3. Au fost trei zile pline de activitati!

    Apreciază

  4. ioana todea spune:

    dragul meu fratior… mai bine de-asa nici nu ti-ar putea merge…. sa ma mai inveti si pe mine cate ceva util… te astept cu drag pe la noi 🙂

    Apreciază

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s