Iată că a venit vremea să ne mai aducem aminte şi de trecut, de tot ce înseamnă vechi şi neînsemnat. Este vorba despre tehnologia cinematografică de acum 30 de ani. Acum câteva decenii filmele erau înregistrate pe role cu film fotosensibil şi developate în soluţii complexe. Aceste role cu film pe lângă că erau foarte scumpe erau şi mici ca durată de filmare. O singură rolă varia ca timp între 10-20 de minute. Deci aflăm astfel că pentru un film de o oră jumate de film aveai nevoie de minim şapte role. La început au apărut filmele alb negru fără sonor care necesitau o sursă mare de lumină iar apoi au apărut filmele color care erau greu de filmat şi întreţinut. Acum este foarte uşor să luăm de pe internet câte filme dorim într-un timp foarte scurt,fără prea multă bătaie de cap. Dar dacă ne gândim cum era să ne uităm la un film de pe 160 de metri de bandă? Nu te încurcai în ea?Să nu mai vorbim de reglajele necesare unei calităţi acceptabile. Cum funcţionau acele benzi? Simplu, procedeul este asemănător filmelor moderne. Totul se rezumă la “frame” sau cadru. Ca mişcarea să fie redată într-o secundă trebuiesc înşiruite 27-30 de poze. Cu ochiul liber ai putea să zici că sunt identice dar ele diferă între ele cu o diferenţă de maxim 0.1 mm. Astfel aparatul prezentat în poze rulează aceste filme cu o viteză constantă. Faceţi un mic calcul!! 27 de cadre pe secunde înmulţite cu 600 de secunde (10 minute) şi veţi vedea că prin capul de citire trec 16200 de poze consecutive. Dacă un  singur cadru are 1 cm lungime atunci lungimea necesară este de 16200 de cm care convertiţi în metri rezultă fix 162 de metri de film. Aoleu.Aşa că am hotărât să trec filmele făcute cu familia mea pe format digital pentru a nu se mai deteriora. Am făcut şi un filmuleţ demonstrativ ca să vedeţi procedeul de proiecţie.