Pozează sau filmează cele mai “fierbinţi” zone cu filtre UV făcute chiar de tine


Acum poţi poza sau filma cele mai luminoase zone cu ajutorul unor filtre uv confecţionate chiar de tine. Nu este greu dar necesită câteva cunoştinţe foto şi binenţeles materialele necesare. În primele poze este prezent soarele în diferite ipostaze, de la un zoom mediu până la un zoom exagerat. Totuşi cu ajutorul filtrului forma şi culoarea soarelui au rămas naturale. Nu este vorba de clonaj sau editare foto ci doar de realitate. În celelalte poze se vede tot soarele înconjurat de nori dar şi o poză a unui candelabru cu becul aprins.Ultimile două poze sunt a unui bec, mai bine zis a filamentului din bec.Nice

Reclame

Luna mi-a zâmbit şi am tras-o`n chip


Poate din plictiseală sau din lipsă de inspiraţie am zis să filmez un pic luna şi să o împart cu voi. Când mă tot stresam eu în legătură cu ce cameră video să-mi cumpăr, m-am uitat pe ioitub la modelul ales să văd nişte probe,nişte zoom-uri sau ce mai are camera bun. Am dat peste un clip în care era filmată treptat luna şi la final era un zoom maxim şi cam imposibil. Zic frate, asta nu se poate, e făcătură sigur. Am fost sigur că tipu a dat zoom până la un punct apoi a montat în continuare un film realizat cu google earth sau moon. Când am văzut luna pe cer am luat camera şi am zis: “Hai să văd dacă filmuleţul ală e adevărat, chiar pot să văd luna atât de aproape? Am fost surprins să văd că filmul meu este foarte aproape de cel de pe ioitub. Tare

Orașul Cugir văzut cu și fără zoom


Cred că cuvintele nu-și mai au rostul.Enjoy

copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you
copyright furios4you