Problemă rezolvată, nu se poate!!!! – Primăria Municipiului Sibiu și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu spun că totul este OK



Screen shot 2015-02-24 at 7.29.53 PMÎn urma articolului publicat în data de 24 februarie 2015 („Cel mai “grăbit” semafor pietonal se află la Sibiu. Oamenii sunt foarte nemulțumiți!!!”), în care arătam un semafor pietonal ce oferea trecătorilor doar 13 secunde pe culoarea verde (insuficiente pentru o traversare completă) , Primăria Sibiu și IPJ Sibiu spun că totul este OK.

În concluzie, folosiți altă trecere de pietoni sau așteptați cuminți pe refugiul pietonal culoarea VERDE. Așa este la Sibiu, 10 metri în 3 minute:)) 

„Timpul de semaforizare a fost fixat mai scurt datorită amplasării trecerii de pietoni în imediata apropiere a sensului giratoriu. Un timp mai îndelungat pentru traversarea pietonilor ar înseamna blocarea traficului în intersecția foarte aglomerată. De asemenea, bulevardul Mihai Viteazu are în această zonă o insulă mediană care poate fi utilizată ca refugiu pentru pietoni.” a declarat Mirela Gligore, Șef Serviciu Presă şi Comunicare din cadrul Primăriei Sibiu

Screen shot 2015-03-11 at 7.30.59 PMScreen shot 2015-03-11 at 7.31.18 PM

Reclame

UPDATE: Problema semnalată pe furios4you blog a fost rezolvată în timp record


La nici două zile de la semnalarea pe blog a problemei de pe Rahovei, autorităţile sibiene au rezolvat problema becurilor arse. Astfel sibienii se pot bucura din nou de strălucirea becurilor pietonale. URA, URA, pentru siguranţă să strigăm.

Cetăţenii care constată nereguli la sistemele pietonale sau rutiere, sunt rugaţi să apeleze cu încredere numărul de telefon 0269/208.800, interior 805,

2 semafoare pietonale au becurile arse de mai bine de trei săptămâni. Oare trebuie să le cumpărăm noi?

De mai bine de trei săptămâni, semaforul pietonal de pe strada Rahovei, are două becuri arse, inducând în eroare pietonii. Cum strada este destul de lată şi circulată, sunt amplasate două semafoare pietonale. Însă cel de la mijlocul străzii, cel care ar trebui să fie cel mai vizibil, are bec ars. În orice sens am merge, problema este aceeaşi: lipsă bec roşu/verde. Iată ce au declarat trecătorii:

“Da, e deranjant. Eu cum nu prea văd bine risc să pornesc pe roşu. Adică pardon, risc să plec pe nici o culoare” declară un trecător râzând

“Oooo, e de mult problema, de o lună cam aşa. E bine totuşi că avem unu funcţional că dacă nu, trebuia să ieşi în stradă şi să te uiţi la semaforul de lângă tine, riscând să te bubuie o maşină.” declară o tânără grăbită

“Nu e normal ca semafoarele pietonale să nu funcţioneze corect. Să ştiţi că la cele pentru maşini, orice defecţiune se repară urgent. De ce se face diferenţa? Chiar nu se sesizează nimeni?” declară un domn puţin revoltat

Cireaşa de pe tort Citește în continuare „UPDATE: Problema semnalată pe furios4you blog a fost rezolvată în timp record”

FELICITĂRI!!! A remediat problema semnalată pe furios4you blog


De-a lungul timpului am învăţat cât de complicat este să lucrezi cu omul. Toţi avem mofturi şi figuri, binenţeles că într-o doză mai mică sau mai mare, dar avem. Important de reţinut este că în orice situaţie trebuie să-i vorbeşti frumos şi să-l respecţi. Da, da, ştiu, unii chiar nu merită. Asta e, facem un efort. V-am prezentat pe blog într-un articol https://furios4you.com/2011/10/22/ne-rad-curcile-un-semafor-pietonal-din-sibiu-are-imaginile-luminoase-inversate/ o problemă cât se poate de comică. Era vorba despre un semafor pietonal care avea inversate figurinele din sticlă. Într-o zi oarecare, trec pe acolo şi pe cine văd? Pe nenea cu semafoarele, montând de zori alte piedici pentru şoferaşi. Şi acum începe partea despre care vă spuneam la începutul articolului. În loc să mă duc la el revoltat şi plin de superioritate, m-am dus frumos şi calm, zicând: “Bună ziua, aţi venit ca să schimbaţi semaforul pietonal?” Se uită la mine preţ de câteva secunde şi murmură indecis: “Fuuriosforiu? Tu ai scris pe internet despre problemă? Măi, am primit o sesizare în care era ataşat textul tău.Când am ajuns acasă am intrat mai mult de curios”

Pffff, stai puţin şi trage aer în piept, tipul ăsta tocmai te-a făcut knockout, zic în gândul meu. Mă asigură că problema o să fie rezolvată şi îmi întinde mâna prietenos. Ne strângem mâinile şi plecăm fiecare-n treburile noastre. Când am avut drum pe lângă farmacia 24, am avut frumoasa surpriză să constat că problema s-a rezolvat. Felicitări

P.S: Iată că nu se ştie niciodată cine îţi citeşte blogul:D

Ne râd curcile: Un semafor pietonal din Sibiu are imaginile luminoase inversate



La mare căutare prin Sibiu sunt sensurile unice şi semafoarele pietonale. Apărute subit, exact ca ciupercile după ploaie, aceste semafoare pietonale sunt foarte respectate de trecători. NOT. Acest articol nu este pentru a arăta respectarea sau nerespectarea acestor semafoare ci de a vă semnala o problemă cât se poate de comică.

Un semafor pietonal, situat în apropierea Farmaciei 24, are imaginile luminoase inversate. La culoarea roşie ar trebui să ilustreze o persoană care stă pe loc, cu picioarele lipite iar la culoarea verde ar trebui să arate o persoană cu picioarele depărtate, simbolizând mişcarea. Doar că suntem în Românica, ţara unde lucrurile sunt făcute pe fugă.

„Lasă măi că merge şi aşa. Doar vede prostu, verde trece, roşu stă.”

Da măi, e corect ce spui tu “cu culorile” dar nu te gândeşti că te faci de ruşinică la turişti? Unde în lume ai mai văzut ca o imagine “crăcită” şi “sparghetată” să simbolizeze “traversaţi”? Să nu mai punem şi faptul că e roşie:))

P.S: Dacă eşti daltonist, chiar ai pus-o de o mămăligă. Ori o mănânci tu ori te face maşina cocoloş:))

LEGEA ESTE PENTRU PROŞTI: Cine ne apără şi cum respectă ei legea


Aştepţi culoare verde a semaforului pietonal? Treci strada doar prin locurile special amenajate? Dacă răspunsul tău este DA, dă-mi voie să îţi spun că raportat la avocaţii din imagini, eşti prost/ proastă. Păi oamenii deştepţi ocolesc legea, îşi crează propria lor lege şi tot ei sunt cei care o încalcă. Iar dacă noi, muritorii de rând, avem tupeu să le reproşăm ceva, vaaiii ce scandal iasă. PLUTON, pe roşu înainteeeee marş !!!

P.S: Mulţi au încercat şi încă încearcă să oprească acest blog. Nici o şansă, dragi ilegalişti.

Zeci de persoane au trecut pe culoarea roşie a semaforului pietonal din Sibiu


Aşa cum aflăm din titlul articolului, zeci de oameni au trecut pe culoarea roşie a semaforului din Sibiu în ciuda pericolului la care s-au expus. În doar zece minute de filmare am surprins zeci de persoane, tineri sau bătrâni, care treceau neregulamentar drumul fără nici o problemă. Deşi semaforul era roşu iar maşinile treceau cu viteză, trecătorii aşteptau până apărea un culoar liber şi pac…treceau. Nici chiar un bărbat care avea un copil mic pe umeri nu a aşteptat cele 70 de secunde la semafor, era prea grăbit ca să se oprească. A pus în pericol atât viaţa sa cât şi pe a copilului său. De multe ori lumea trece atunci când (cred ei) este suficient spaţiu între două maşini. Dar de multe ori această aproximaţie este falsă, maşina apropiindu-se mult mai repede surprinzându-i astfel în mijlocul drumului. Dar ce contează atâta timp cât nu mai stau la semafor ca orice om civilizat. Văd că această metodă de a trece pe roşu a devenit la modă şi este practicată pe scară largă. Revenind la semaforul pietonal şi la oamenii care treceau inconştienţi strada, vreau să vă relatez un moment super tare. O poliţistă comunitară şi-a făcut apariţia pe trotuar, aşteptând culoarea verde a semaforului pietonal. Ca niciodată, trecătorii au stat cuminţi până ce timpul a expirat şi doar apoi au trecut strada. Poate de frica unei amenzi sau poate din spirit civic. Atunci am zis: “Băi ce bine ar fi să stea un poliţist la fiecare trecerea de pietoni”.