SB 55 tone Marfă Marfă Marfă


Iată că după ce v-am prezentat zeci de articole funny, unele dintre ele foarte interesante şi căutate, a venit şi rândul acestei maşini de marfă. Această maşină de mare tonaj a fost proiectată pentru a transporta persoane iar apoi proprietarul a transformat-o într-un adevărat măgar mecanic. Un kilogram, două, zece, o sută…..şi curios, maşina a dus fără probleme marfa la destinaţie. Asta până într-o zi când maşina a cedat, că doar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Astfel aripa spate din partea dreaptă a maşinii a crăpat, iar toba şi bara din spate atingeau carosabilul. Helllo, cum poţi merge pe drumurile publice cu aşa încărcătură? Te gândeşti doar la tine şi la marfa ta? Dacă pierzi controlul şi faci accident? Dacă coarda cu care sunt legate uşile din spate se rup şi toată marfa cade peste alte maşini, ce se întâmplă? Oricum maşina aceasta nu a mai plecat de pe loc din mai multe motive. Bubuitura aceea pe care toţi am auzito a provenit de la arcurile şi telescoapele care au cedat. Apoi aripa dreaptă spate are o ditamai problemă şi cred că are nevoie de ceva suduri. Îţi sugerez să îţi cumperi pe viitor o furgonetă, un camion sau chiar un tir.

În baia publică a unui magazin e la modă zicala: “Da cu găleata, ce-ai cu găleata?”


Ei bine, cu găleata nu am nimic personal însă cu cel sau cea care a lipit acest afiş idiot îi spun doar două cuvinte “super tare”. Adică eu când mă duc la baia publică din acest magazin şi fac pişu pişu, cum naiba mă spăl pe mâini daca tu îmi bagi ditamai găleata sub robinet?Cum cum?Să-mi aduc de acasă apă,săpun şi eventual chiuvetă?Tare frate. Cică “Vă rugăm lăsaţi găleata sub robinet Vă mulţumim”.Oameni buni dacă mergeţi vreodată printr-o baie publică şi găsiţi o găleată în chiuvetă, sub nici o formă să nu o luaţi de acolo deoarece încălcaţi prima regulă primordială a magazinului şi riscaţi chiar să fiţi daţi afară. Pe afiş nu se specifică cum să fie robinetul, deschis sau închis? Nu o să mă ating de găleată dacă mă lasă să deschid robinetul la maxim inundând astfel acest magazin „inteligent”. Poate le mai intră prostia la apă.TARE