Ţa Ţa Ţa căpriţă ţa, nu te da nu te lăsa huiii huiii


Iată că nici nu a venit bine zăpada că lumea a şi ieşit la făcut bani cu şapca. „Ţa Ţa Ţa căpriţă ţa” a ieşit în dimineaţa aceasta pe stradă, cu multă gălăgie ca să vestească marea jefuire. Dă un leu, ba mai dă unu, dă mai bine tot ce ai, că de nu eu cânt voios şi în tobă bat nervos. Când eram mic adoram să mă duc cu colinda şi nu aşteptam cine ştie ce din partea garzei. Un măr, o pară sau o prăjitură era destul pentru a-mi aduce zâmbetul pe faţă. Acuma totul este comercial, totul este pentru bani. “Colindăm, colindăm dar şi banii vi luăm” ceva de genu ar suna mesajul tinerilor colindători. Unde este tradiţia adevărată, unde este spiritul Crăciunului, unde este satisfacţia ta că ai făcut o faptă bună? Acuma nuuuuu frate, marcă banu dacă vrei să-ţi colind. De la mic şi pân la mare numa bani visează noaptea. A ajuns Crăciunul să fie o perioadă de îmbogăţire, când toţi merg la colinde ca să facă bani şi nu să cinstească naşterea Mântuitorului. Voi credeţi că magii când au mers la Isus se aşteptau să primească bani sau dedicaţii muzicale? NU, ei au mers acolo pentru a vedea minunea ce a fost făcută. Tocmai de aceea nu primesc colindători, pentru că ştiu şi simt că nu mă colindă din inimă ci din portofel. “Deschide uşa creştine că leul greu vine la mine” ceva de genu este în mintea lor. Dacă îi serveşti politicos cu prăjitură şi băutură te înjură în gând şi te fac zgârcit. Referitor la filmuleţ, am rămas uimit când i-am văzut pe indivizi barând pur şi simplu un trecător, punându-se în faţa şi lateralul lui cerându-i bani. Omul neavând scăpare a scos 1 leu şi le-a dat. Este un mod agresiv de a face bani. De ce nu te pui jos, dansezi cât dansezi, cânţi cât cânţi iar la final cine vrea, vine şi îţi pune banii în căciulă. AAAAA, păi nu vine aproape nimeni, mai bine îi forţăm noi indirect.

Prima biserică sfinţită la Cugir după 70 de ani


Astăzi 11 Septembrie catedrala din centrul oraşului Cugir a fost sfinţită. Este prima biserică care a fost sfinţită după 70 de ani. Putem spune că este prima biserică din oraşul nostru sfinţită după revoluţie. Biserica a fost finalizată pe data de 24 Septembrie 2009 după 17 ani de muncă. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei a ajuns la biserică în jurul orei 8:30 însoţit de mai mulţi enoriaşi. La această biserică este ca paroh Mircea Giurgea care a ţinut o mică slujbă înainte ca ceilalţi preoţi să ajungă.Credincioşii s-au adunat afară în număr fabulos ascultând cu mare interes cele spuse de preoţi. Centrul oraşului a devenit neîncăpător pentru numărul mare de persoane venite să se roage.