Niculae,câinele mafiot dar patriot


Lume lume, o să vă povestesc astăzi despre un câine super de treabă cunoscut acum vreo șase ani. Chiar din prima zi de liceu, acest câine îmi dădea târcoale. Vroia de mâncare ca să crească mare și eu chiar îi dădeam,numai bunătăţi aveam. La ora 10:45 mă aștepta liniștit în curtea liceului și mă însoţea până la magazin. Îmi luam ceva de mâncare și pe drum îl serveam și pe el. Era așa de flămând încât lingea asfaltul în căutarea disperată a câtorva firimituri. Eu și prietenii mei l-am botezat „Niculae” și ne-am atașat rapid de el. Era bucuros, sărea de bucurie când ne vedea și chiar ne murdărea. Tot timpul când afară era ud sau zăpadă,știam că Niculae o să sară pe noi plin de nămol pe lăbuţe. Așa l-am crescut împreună vreo patru ani, cam până am terminat liceul și am plecat la facultate. De atunci nu știam mare lucru despre el sau dacă mai trăiește.Dar când m-am întors în orașul meu natal am fost foarte surprins să-l văd. A venit la mine într-o fugă nebună, zvârlind din coadă până la cer și-napoi.Ca câine (asta e pentru criticu`) (chiar unde ești? mie dor de tine) este foarte greu să trăiești pe stradă, să cauţi de mâncare prin gunoaie sau să mori de sete. Asta este România, ţara tuturor maidanezilor care mor de foame în timp ce stuff-ul ţării belfărește. Câinele era obosit și flămând iar după ce i-am dat niște apă și o felie de pizza a început să facă nani nani puiu mamii. Atunci ne-a venit ideea să-i punem ochelarii de soare pe ochi și să-l tragem în chip. Ia vedeţi ce bine arată.Nu-i așa că e drăguţ?

CORN NASA CU MAC…3,2,1 ready for lunch


copyright furios4you
copyright furios4you

Mergeam grăbit spre Piaţa Mare pentru ca să filmez protestul mămicilor care erau supărate pentru decizia Guvernului de a nu le mai acorda bani pentru creşterea unui nou născut.Cum mămicile au întârziat aproximativ 10 minute,rupt de foame şi un pic obosit plec spre un magazin să îmi cumpăr ceva de mâncare.Ajung la geam şi mă uit ce să comand.Văd instant următorul afiş “CORN NASA CU MAC 2 lei” şi imediat mă gândesc cu naiba.Ce NASA?Ce legătură are cu cornul?Dacă mă prinde NASA? Zic hai să vad cum e acest super corn şi îl cumpăr.L-am luat şi l-am întors pe toate părţile în speranţa că voi găsi vreo legătură între formă şi nume dar ghinion.Avea forma obişnuită de baghetă.Nu tu formă de rachetă, nu tu formă de reactor, nu tu formă de satelit ci doar o banală formă oarecare.Cumpăr presupusul satelit şi îl bag în stomăcel.Am mai stat câteva secunde să fac câteva poze la cornurile NASA şi apoi am plecat grăbit la mămicile care deja erau adunate cu tot cu bebeluşi.

copyright furios4you
copyright furios4you