Deşi este incredibil şi de neimaginat, locuitorii unui bloc din Oraşul Cugir plătesc pentru întunericul de pe casa scărilor. Cum este posibil?Simplu. Deşi plătesc lunar 1.5 leu, nu au tot timpul lumină pe coridorul blocului riscând să cadă şi chiar să greşească etajul. Totul se rezumă la o posibilă uzură sau defecţiune a dispozitivului care cuplează sau decuplează curentul. Astfel locatarii sunt nevoiţi să coboare/urce scările cu lanterne, telefoane mobile,lumânări sau cu alte dispozitive a căror lumină „palidă” e foarte utilă. Şi pentru că lumea ştie că nu vorbesc aiurea şi chiar documentez diferitele probleme, am filmat o tentativă de a “aprinde” becurile din bloc. Mare mi-a fost mirarea să constat că apăs inutil pe fiecare buton la rând, fără nici un rezultat binenţeles. După multe încercări am reuşit să pornesc instalaţia de iluminat şi am zâmbit satisfăcut. Dar marea întrebare e: De ce nu se face nimic pentru rezolvarea problemei? Să fie lumea chiar atât de indiferentă? Sau oare nu a sesizat nimeni problema din cauză că se culcă la ora 19? Am întrebat câţiva vecini despre această problemă. Iată declaraţile:
“Nu mai merge bine de câteva luni, îmi este frică să mai cobor scările seara. Nimeni nu face nimic pentru binele nostru”
“Administratorul blocului ar trebui să se intereseze şi să rezolve problema. De aceea l-am ales ca să aibă grijă de bloc. Dacă e o piesă defectă nu e problema aşa mare, punem toţi bani şi o cumpărăm”
“E greu, luminile se aprind după multe încercări. De multe ori renunţ să mai apăs şi urc încet încet pe scări. Poate poate nu cad. Azi nu, mâine nu, dar într-o zi tot o să cad. Sper să se rezolve curând.”
Am mers la compania de electricitate ca să cer o explicaţie pentru aceast necaz al oamenilor. Iată cum s-au „spălat” pe mâini:
“Treaba noastră e până la contor. De la contor încolo e grija locatarilor. Chemaţi un electrician autorizat.”
Etichetă: documentare
Facultatea de Jurnalistică din Sibiu ne impresionează cu un nou dvd documentar
Text pretenţios şi detaliat nu o să scriu aici dar dacă totuşi ai nevoie de date suplimentare accesează următorul link http://www.oradesibiu.ro/2011/03/30/video-dvd-ul-%E2%80%9Ctrecutul-nostru-glorios%E2%80%9D-a-fost-vizualizat-de-publicului-larg/
Mi-au plăcut scurtmetrajele şi apreciez orele de muncă petrecute pe teren sau în studio. Îi felicit pe această cale pe toţi cei care s-au implicat în realizarea dvd-ului şi le doresc ca pe viitor să ne mai încânte cu asemenea producţii.
Cartea “Documentare în jurnalism” a fost lansată la Facultatea de Jurnalistică din Sibiu
Facultatea de Jurnalistică din Sibiu a găzduit Luni,31 Ianuarie, lansarea cărţii “Documentare în jurnalism”. Cartea este coordonată de profesorul Ilie Rad de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca.
La aceelaşi pupitru au mai fost prezenţi, Decanul Facultăţii de Jurnalistică din Sibiu, prof. univ. dr. Ion Dur şi Bogdan Hrib, directorul Editurii Tritonic. Cartea conţine 24 de texte foarte importante, semnate de nume importante ale jurnalismului din România.
„Cartea abordează un subiect de mare importanţa, anume documentarea. Ce este mai important decât să te documentezi şi dacă e vorba de jurnalism cu atât mai mult” Decanul Facultăţii de Jurnalistică, Ion Dur.
“Tritonic vine ca de fiecare dată aducându-vă carţi. Avem o foarte bună colaborare cu Universitatea Lucian Blaga dar şi cu Universitatea Babeş Bolyai.” a afirmat Bogdan Hrib, directorul Editurii Tritonic în discursul său.
“Pe vremuri documentarea era mult mai serioasă pentru că nu aveam la dispoziţie internetul. Pe vremuri fiecare redacţie avea propria ei bibliotecă, astăzi nu ştiu câte mai au aşa ceva” a mai adăugat acesta.
“Nu este o carte scorţoasă, academică, ci sunt nişte articole foarte frumos scrise, bine documentate şi selectate.”
Tot profesorul Ilie Rad a exemplificat un articol, care trimis la secţia de documentare a fost corectat şi retrimis spre rescriere. După aceea textul intră din nou la secţia de documentare până când toate informaţiile sunt corecte.
“DECÂT SĂ DAI O ŞTIRE NEDOCUMENTATĂ, MAI BINE SĂ NU O DAI” i-a sfătuit profesorul Ilie Rad pe jurnaliştii prezenţi.
Tot în carte “Documentare în jurnalism” este făcută o comparaţie între un reportaj cenzurat şi unul alcătuit exact aşa cum evenimentele au avut loc. Cartea are menirea de a arăta necesitatea unei documentări intense. Tot în cadrul discursului, profesorul Ilie Rad a dat trei exemple de articole în care documentarea a fost “praf”, schimbând total rolul şi mesajul evenimentului. De aceea orice articol scris trebuie să fie foarte bine documentat pentru a relata cât mai bine evenimentul.
Cărţile au invadat Piaţa Mică la BookFest

În perioada 28 – 30 mai mii de cărţi vor putea fi răsfoite şi cumpărate de sibieni. Târgul Sibiu BookFest este amplasat în Piaţa Mică unde sunt aşteptaţi oameni pasionaţi de lectură.
La Târgul BookFest se găsesc cărţi din diverse domenii:literatură, medicină, biologie, matematică, fizică, documentare, casete şi dvd-uri.
“Sunt reduceri de preţuri de până la 40% pe perioada acestui târg de carte şi chiar o tombolă cu premii” arată organizatorii.
“Vor fi numerose lansări de carte şi conferinţe pe care le putem prezenta în cadrul târgului”, a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.





