Lume lume, o să vă povestesc astăzi despre un câine super de treabă cunoscut acum vreo șase ani. Chiar din prima zi de liceu, acest câine îmi dădea târcoale. Vroia de mâncare ca să crească mare și eu chiar îi dădeam,numai bunătăţi aveam. La ora 10:45 mă aștepta liniștit în curtea liceului și mă însoţea până la magazin. Îmi luam ceva de mâncare și pe drum îl serveam și pe el. Era așa de flămând încât lingea asfaltul în căutarea disperată a câtorva firimituri. Eu și prietenii mei l-am botezat „Niculae” și ne-am atașat rapid de el. Era bucuros, sărea de bucurie când ne vedea și chiar ne murdărea. Tot timpul când afară era ud sau zăpadă,știam că Niculae o să sară pe noi plin de nămol pe lăbuţe. Așa l-am crescut împreună vreo patru ani, cam până am terminat liceul și am plecat la facultate. De atunci nu știam mare lucru despre el sau dacă mai trăiește.Dar când m-am întors în orașul meu natal am fost foarte surprins să-l văd. A venit la mine într-o fugă nebună, zvârlind din coadă până la cer și-napoi.Ca câine (asta e pentru criticu`) (chiar unde ești? mie dor de tine) este foarte greu să trăiești pe stradă, să cauţi de mâncare prin gunoaie sau să mori de sete. Asta este România, ţara tuturor maidanezilor care mor de foame în timp ce stuff-ul ţării belfărește. Câinele era obosit și flămând iar după ce i-am dat niște apă și o felie de pizza a început să facă nani nani puiu mamii. Atunci ne-a venit ideea să-i punem ochelarii de soare pe ochi și să-l tragem în chip. Ia vedeţi ce bine arată.Nu-i așa că e drăguţ?
FURIOS4YOU NEWS&FUN 