Un distrus, posesor al numărului +351926664970 no entiendo nada


Vasileeeeeeeeeeeeeee!!! Văăăăsssiiiillllleeeee băăăăă!!! Hai bre la tilifon că vre unu să t-injure măiiii. Cică o ştâie pe Mihăiela tă măăăăă!!!

Nici nu mi-am luat bine la revedere de la fostul număr de O rangă că deja pe numărul nou primesc mesaje şi apeluri din Spania de la un distrus. Distrusul îl caută pe unu Vasile care cică ar avea ceva combinaţie cu el sau mai bine spus un menaj a trois. Astfel de la Crăciun încoace, gura nu-i mai tace. Şi mânuţa mult îi scrie, într-o veselie. Astfel am început să primesc tot felul de mesaje obscene adresate lui Vasile. Un mesaj, două mesaje, trei mesaje, patru,…,opt mesaje dar mai hooooo. La ultimul mesaj primit de la el, am sunat pe acest număr +351926664970 să văd cine naiba e. Îmi răspunde un distrus, că altfel este imposibil să-l numesc, care vorbea spaniolă. Tot repeta “No entiendo nada” care înseamnă “Nu înţeleg nimic”. Am insistat şi l-am “plesnit” peste bot cu replica “Cum naiba nu entiendo nada când tu îmi dai mesaje în română”. Hopa, dintr-o dată distrusul a ştiu limba română şi astfel am vorbit cu el. Supărarea lui era mare, că nu-l găseşte pe Vasile a cărui nevastă îi este infidelă. Cea mai tare faza citită în  mesaje a fost aceea despre babardeala de pe maşina de spălat care era defectă:)) “Hai dăi dăi dăi că se repară, dăi mai cu patimă că poate merge, hai încă un pic că evacuează apa”. I-am spus că dacă nu încetează mă duc la poliţie şi o să-l găsească într-un final. Astfel, când a auzit distrusul de poliţie s-a făcut maroniu la chiloţei, cerându-şi scuze pentru deranjul provocat. Să sperăm că nu o să mai sune sau să trimită mesaje. DDDDDDIIIIISSSSSSTTTTTTRRRRRRUUUUUSSSSSS

Cum să-ţi salvezi toate numerele de pe cartela SIM în 20 de secunde


Te-ai săturat de problemele legate de cartela SIM? Pierzi mult timp cu salvarea numerelor din cartelă? Acest aparat este rezolvarea. Acest aparat are funcţia de a copia sau de a scrie toate numerele din agenda ta telefonică într-un timp foarte scurt. Odată memorate numerele în aparat, poţi să le vezi, să le redenumeşti sau să le ştergi. Este util atunci când telefonul nu vă mai citeşte cartela riscând astfel să pierdeţi toate numerele de telefon. Puteţi să aveţi cu dumneavoastră doar acest aparat şi să aveţi toate numerele de telefon. Copierea între două cartele se face cu minimul de efort şi nu necesită un telefon sau meniuri complicate. Mai este util şi celor care au display-ul la telefon spart (ştiu foarte mulţi) care pot vedea numerele direct pe ecranul aparatului. Dacă pe cartelă ai activat un cod pin, aparatul o să ţi-l ceară să-l introduci. După ce introduci pinul, numerele or să înceapă să se copieze în memorie. Având patru foldere poţi stoca în jur la 2000 de numere. Eu cred că este suficient chiar şi pentru cel mai “telefonist” om de pe Pământ. Aparatul mai are şi o parolă generală care nu permite accesul persoanelor străine la datele salvate. Preţul unui asemenea aparat este în jur de 30-40 lei. Urmăriţi filmuleţul demonstrativ.