M-am săturat de toți „IT-iştii” lui peşte prăjit. 10 sfaturi ca să nu apelezi la ei


Astăzi mi-am ascuțit coasă și am început să tăi ușor ușor toate buruienile ce au crescut peste site. Am lucrat la tot felul de proiecte, profitabile sau non, cu oameni buni și dila dila. Astfel în timpul liber am lenevit din plin. Da, știu, v-am cam neglijat.

Vorbim astăzi despre o categorie de oameni care dacă au acasă un calculator cât dulapul și un cd zgâriat cu Windows XP, sunt „IT-iști” consacrați. Și dacă au mai și căscat / adormit la câte o emisiune „I like IT”, pentru ei acea experiență este egală cu un doctorat în IT. Deci au practic flecma binară, pe care o scuipă asupra ta, un neștiutor.

itinstalare

Pentru „IT-istul” lui peste castrat, tu ești prostul absolut iar el este inventatorul calculatorului. Oricât de multe argumente ai aduce, fie ele cât de evidente, demonstrate chiar, în ochii lui tot prost rămâi. ALARMANT este faptul că din ce în ce mai mulți oameni apelează la un astfel de „IT-ist” atunci când pleacă să-și cumpere un pc/ laptop sau tabletă. În 80% din cazuri, cumpărătorul pleacă acasă având un produs nepotrivit nevoilor sale.

Angajații din magazinele specializate IT sunt oameni pregătiți care te vor ajuta și îndruma spre un produs adecvat, așa că ai ÎNCREDERE în ei. Lasă-l pe micul muc să vorbească-n gol despre cât de prost e produsul respectiv. Cu siguranță ABEREAZĂ.

Windows piratat, drivere canci sau programe luate de pe marginea drumului Citește în continuare „M-am săturat de toți „IT-iştii” lui peşte prăjit. 10 sfaturi ca să nu apelezi la ei”

Reclame

Din cauza preţului exagerat al carburantului, pompele şi-au dat blue screen!!!


Fiecare utilizator de pc urăşte atunci când pe ecran îi apare un superb blue screen şi pierde toate datele pe care le-a avut deschise şi binenţeles nesalvate. Un blue screen nu vine niciodată când ai toate datele salvate sau nu eşti la pc. Ci el apare atunci când ai mai mare nevoie de pc şi eşti presat de timp.De ce?  Habar nu am. Poate că aşa e legea universului. Trecând pe lângă o benzinărie din Sibiu observ că la toate pompele, calculatoarele şi-au dat blue screen. Poate din cauza soft-ului defectos marca Microsoft sau poate din cauza preţului exagerat al combustibilului. Iată că asistăm în premieră la o metodă inedită de protest din partea calculatoarelor. Astfel s-au înţeles între ele şi la o oră stabilită au intrat într-un blue screen ruşinos. Am întrebat angajaţii benzinăriei despre problema apărută la pompe iar ei au declarat următoarele:

„Este o problemă de sistem şi aşteptăm echipa IT pentru remedierea ei. Pe lângă calculatoarele pompelor a mai cedat şi calculatorul de la casa de marcat, făcând imposibilă încansarea banilor. Până la repunerea în funcţiune a reţelei de calculatoare, activitatea comercială a staţiei este oprită.”

Iată top 10 locuri unde chiar nu ai vrea să vezi un blue screen:

1- în valiza nucleară a preşedintelui american

2-într-o navetă spaţială

3-într-un avion

4-într-un submarin

5-pe ecranul unui bancomat imediat după ce ai văzut mesajul „Ridicaţi suma” dar nu ai primit nimic

6-pe ecranul unui aparat medical vital vieţii

7-pe gps-ul maşinii atunci când habar nu ai unde eşti

8-la examenul auto (proba teoretică)

9- pe telefonul de pe care copiezi la examen

10- când te uiţi pe laptop la un film porno şi aproape te-ai terminat:))

Care vă place cel mai mult din listă?