S-a întâmplat tot în orăşul mioritic Cugir din Judeţul Alba, unde un cetăţean a fost amendat din cauza animalului. Din cauza calului care era murdar la fund şi nu a fost şters la timp (punând binenţeles în pericol căile nazale ale poliţistului), proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 300 lei. Cică acuma cu normele astea europene, nu mai e voie “ca calul” să se rejecteze pe asfalt. Există totuşi coşuri şi pânze speciale care se pun în spatele calului, având rolul de a colecta fecalele. Binenţeles că omul era nemulţumit de amenda primită şi încerca din răsputeri să-i explice organului că el nu are nici o vină, că nu ştia şi că nu se va mai repeta. Poliţistul nu a fost impresionat de pledoaria lui şi i-a arătat stimabilului conducător de căruţă cum stă treaba cu mizeria de la fundul animalului. Ia uitaţi-vă bine la poza de deasupra textului:)) Cine donează un sul de curpapir pentru domnul din imagine? Nimeni?
Etichetă: amenda
Să traversez strada legal sau ilegal? Asta e marea întrebare!!!
Aşa cum vă povesteam în articolele trecute, prin Sibiu era un frig de “crăpau” porumbeii. Acum că vremea a început să se încălzească apar şi primele probleme. Zăpada sau gheaţa de pe clădiri începe să cadă pe trotuar. Pe lângă aşa zisele “bombe căzătoare” mai există o problemă importantă şi foarte incomodă. Este vorba despre apa rezultată din topirea zăpezii care îşi face simţită prezenţa atât pe trotuar cât şi pe trecerile de pieton. Astăzi m-am simţit neajutorat în faţa unei treceri pietonale care era blocată de un adevărat lac artificial. Întrebarea este următoarea: “Să trec legal şi să mă ud la picioare sau să trec ilegal scutindu-mă de o “baie la copite”? Mulţi ar zice :”Treci legal chiar dacă te uzi, mergi acasă şi te schimbi”. De acord, dar dacă tu doar ce ai plecat de acasă şi te grăbeşti. Te mai gândeşti să te întorci acasă? Nu. Atunci mergi frumos zece metri mai încolo, unde-i uscat şi pac…ai trecut. Ai trecut ilegal dar măcar ai rămas cu şosetele uscate. Binenţeles că rişti mult mai mult decât în primul scenariu. Dacă traversând legal rişti să te răceşti, ilegal rişti să te lovească o maşină sau să primeşti o amendă. Atunci ce faci? Îţi iei cu tine o plută, un ponton sau chiar câteva corzi de alpinism şi treci în siguranţă sau te îmbraci într-un costum de kevlar plin cu bani pentru amenzi?
Şofer din întâmplare: A călcat o zebră şi a lăsat-o sub roţi
Încep acest post cu o simplă întrebare. Cu cine ai făcut tu şcoala de şofer stimate conducător de jeep bazat? Iată că răspunsul este simplu: „Cu femeia de serviciu”. Tot timpul sancţionez astfel de comportamente animalice petrecute în trafic. Cum să parchezi ditamai maşina pe o trecere de pietoni. Nu te gȃndeşti un pic la trecător, la ce risc se expune ocolind ca fraierul maşina? Binenţeles că nu este legal acest lucru şi poate ca „şoferul” să fie amendat sau chiar să se trezească cu maşina ridicată. Bine, anumiţi prieteni mi-au zis că deşi au sunat la maşina de ridicat pentru a semnala nereguli au fost ameţiţi cu lozinca: „Maşina e ocupată momentan”. Păi dacă aşa stă treabă logic că majoritatea cocalarilor şi piţipoancelor o să-şi „arunce” maşina peste tot, de la spaţiu verde,treceri de pietoni şi pȃnă la trotuare, atunci hai să-mi parchez şi eu maşina peste altă maşină sau poate pe bloc aaaaa nuuuuu, mai bine o parchez pe un trecător ca cică e la modă. Ruşine celui sau celei care a parcat aşa „meseriaş şi îi doresc ca vreodată să dea peste alt nesimţit şi să fie nevoit/ă să ocolească ditamai cutia.
Sibianul tot nărod rămâne până moare

Eram într-o zi obişnuită pe autobuzul meu preferat, cu care mă duc în fiecare zi la facultate.De cele mai multe ori este foarte aglomerat şi stâm în el ca la tetris, dar într-o zi era aproape gol.Mă duc spre locurile din faţă şi ce văd?Un afiş pe care scria:”ATENŢIE ÎN MIJLOCUL DE TRANSPORT ÎN COMUN NU SE URCĂ CU ANIMALE, PĂSĂRI ŞI BUTELII DE ARAGAZ SE SANCŢIONEAZĂ CU AMENDĂ ÎNTRE 200-500 LEI. Hai că faza cu animalele am înţeles-o, că no mai are omul câte un căţel, o pisicuţă sau vreun aligator cu care se plimbă pe stradă şi astfel îl duce şi cu autobuzul.Hmm păsări?Mai greu cu păsări, mai mult de un papagal amărât sau o rândunică nu cred că ai avea ce transporta, că doară nu esti nebun să mergi cu păuni şi fazani prin autobuz sau poate chiar eşti, cine ştie?.Totuşi cea mai tare fază este cea cu butelia de aragaz, cum să te urci cu butelia în autobuz?Te crezi cumva de la Al-Qaeda?Vă daţi seama că la crearea unui regulament, se ia în calcul precedentele, se analizează ce probleme au fost sau ce consecinţe au fost.Dacă au menţionat butelia de aragaz cu siguranţă că a fost un precedent, cineva care din plictiseală a urcat cu butelia în autobuz.Vă gândiţi ce senzaţie şi ce frică au călătorii atunci când aud sunetul :ssssssssssssssssssss, toţi se gândesc că tembelul a dat drumul la gaz, aşa că dacă vedeţi pe cineva cu o butelie de aragaz în autobuz, este destul să scoateţi un sssssssssssss strident şi gata, panica e la ea acasă.Dacă mai aveţi şi o brichetă în mână este clar, vă veţi trezii cu trupele de genişti după autobuz.TARE