„Scumpirea” analfabetismului


IMG_2225Taxă pe cultură?! Auzi la ei! Bine că nu pun taxă și pe inteligență. Cum se mai ivește vreun neuron, cum hop și ei: Plătește că ești prea deștept!

Păi normal, poate, dintr-o dată, ca prin magie, devine poporul prea deștept și îi dă jos pe cei mai deștepți de sus. Sau, mai bine zis, după ce umblă hai-hui prin partidele politice și ajung și ei să facă o vizită pe la putere, trebuie să lase o urmă ca să aibă cu ce se lăuda mai târziu: Băi, legea aia eu am dat-o! Tu îți dai seama cine sunt? Te pui cu mine? Dacă, odată, îndemnul era: Scrieți, băieți, scrieți, orice și oricum, numai să scrieți!  Acum îndemnul te poate aduce la sapă de lemn, dacă nu ești un scriitor prea renumit. Iar din punctul de vedere al cititorului, dacă mai amintim de procentul de analfabetism, ajungem să ne tâmpim și mai mult cu trecerea generațiilor. Și, totuși, să vedem și partea bună: suntem din nou unici, căci numai în România se pot da astfel de legi.

Întrebarea e: pe viitor, ne dorim să fim unici în întreaga lume sau doar ne limităm la a fi țara UNICA din UE? Așa că, dragi români, mesajul e simplu: Ce tot citiți atât? Cultivați-vă mai puțin!

Galgante

Dragă societate, îți spun din inimă: azi nu mai contează că nu ești a mea!


creierȘi cum sarcasmul nu-mi dă pace, începând de acum dau cu pumnii în societate. Sătulă de tot felul de intrigi televizate, ar trebui să începem să ne destrăbălăm și noi, oamenii de rând. Și îmi cer scuze pentru cei care se simt ofensați de acest apelativ, pentru că trebuie să vă simtiți mândri că ați rămas așa cinstiți și nu intrați în categoria celor corupți.

Lupți încă de mic să te ridici sau să te afirmi ca mai apoi să ajungi adult și să primești șuturi în cur – pe românește – dar nu pentru că nu ești tu bun, ci pentru simplul fapt că așa au chef oamenii puterii.

Și cu moralul la pământ, cuprins de stres și acaparat de grijile secolului, îți dai seama că societatea e de vină. Faci o școală, iei o bursă, îți faci părinții mândrii și când vine vorba să-ți alegi cariera, te pregătești din plin, cu toate forțele, chinuindu-te să nu folosești decât cuvinte din domeniul ales, ești diplomat, iar într-un final primești un mare NU. Te încurajezi că mai sunt alte locuri de muncă, ce e al tău e pus deoparte și toate se întâmplă cu un rost, dar același NU se repetă. Îți dai seama că tu, cel mai felicitat de profesori, olimpic etc. nu ai nicio șansă, iar cei care se exprimă în continuare cu fă, bă, mă, jigniri și tot felul de controverse – pentru că azi pentru a ieși în evidență și a te ridica pe scara societății trebuie să alegi drumul negativ – ți-o iau înainte. Nu de alta, dar banul hipnotizează până și ochii puricelui.

Bucuroși de oaspeți, draga mea omenire? Voi v-ați făcut-o cu mâna voastră! Ba fugiți în străinătate, ba aruncați cu banul pentru orice favoare.

Mândră că am rămas în lumea mea, eu am puterea să zâmbesc și să fiu fericită doar privind o frunză căzând din copac și nu o să las banul să-mi controleze viața.

Galgante