Cronica unei dimineţi de vineri: Geantă suspectă, bloc neevacuat şi oameni neînţelegători


PENTRU A VIZUALIZA TRANSMISIUNEA LIVE DE LA EVENIMENT (CLICK AICI)

O dimineaţă de vineri, cu mult lenevit în pat, cu mâncare gătită de către cineva drag şi vizionarea unui film bun, pierdut prin adâncurile SSD-ului, aşa trebuia să sune……………. Şi a sunat ! Ora 10:07 activează un ringtone pe care încep să-l urăsc, pentru că prevesteşte doar nenorociri. O sirenă stridentă care te trezeşte din cea mai cruntă beţie şi care îţi dă emoţii la fiecare „slide”.

„Colet suspect la ING pe Mihai Viteazu, poliţia şi SRI-ul se îndreaptă spre locaţie” .

Sar din pat ca ars, caut să localizez rucsacul cu „scule” şi fug spre cuier. Trag pantalonii pe mine, mă încalţ repede, făcând 88-uri la şireturi, dau cu mâinile ca la înot, poate-poate nimeresc bluza şi fugggggggggg. Fug atât de tare, încât îmi aduc aminte de proba de la educaţie fizică. Ajung în maxim 3-4 minute pe Bulevardul Mihai Viteazu (hehe, stau destul de aproape) şi dau un „scan” 360 de grade să văd ce se întâmplă. Observ două maşini de poliţie şi zona împrejmuită cu bandă reflectorizantă „POLIŢIA, NU TRECEŢI”. Pornesc transmisiunea LIVE şi înaintez uşor spre trecătorii speriaţi. VIDEO AICI În depărtare, lângă o dubă de la SRI se ţinea un fel de şedinţă tehnică, fiind prezenţi poliţişti, agenţi „secreţi” :)) şi pompieri. VIDEO AICI

După 18 minute, „omul negru” baricadat într-un costum special, ţinând în mână câteva gadgeturi, înaintează spre geanta roşie de lângă banca ING. Se învârte de 2-3 ori pe lângă ea după care se retrage. VIDEO AICI Apar primii curioşi la balcoanele blocului cu pricina. Prima mea reacţie a fost următoarea: „WTF… de ce nu au evacuat oamenii din bloc?” Doi tineri iubăreţi se sărutau la etajul 1, la 10-15 metri deasupra pachetului suspect. Parcă vroiau să transmită „Măcar murim împreună”. O bătrânică de la etajul 7, pregătită pentru celebra plimbare la piaţă, stă liniştită pe balcon cu pardesiul gros şi pălăria fancy la vedere. VIDEO AICI Lăsând la o parte faptul că blocul nu a fost evacuat, încep să apară tot mai mulţi oameni care au treabă la instituţiile din zonă. Ţeapă, nimeni nu trece de perimetrul stabilit.

Pardon, vorbim totuşi de poporul român ! Cum să nu se poată? Doar totul este o glumă, o alarmă falsă! Astfel că, poliţiştii prezenţi au avut nevoie de nervi de oţel, pentru că tot din 5 în 5 minute spuneau : „Nu treceţi, vă rugăm ocoliţi ! NU TRECEŢI, ce nu înţelegeţi?” VIDEO AICI Degeaba, oricât de mult s-ar strădui poliţistul, lumea tot trecea prin zona interzisă. Cei de la poliţie şi SRI erau acolo că să aibă grijă de starea faţadei şi a blocului, nu de siguranţa voastră, INCONŞTIENŢILOR.

Ca la pescuit – Black man is back
Cum operaţiunea se întindea pe o perioadă comic de mare, pirotehnistul decide să folosească o unealtă ciudată, asemenea unei undiţe de pescuit. Pac, lansează şi agaţă geanta după care o trage uşor spre el. Face turul de onoare şi se retrage. VIDEO AICI Parcă timpul stă în loc iar frigul îţi pătrunde tot mai adânc în oase. Te gândeşti dacă nu cumva cineva se joacă cu nervii tăi sau poate că eşti la camera ascunsă.

Moment tensionat pentru jurnalişti!
Stăteam la o distanţă de aproximativ 60-70 de metri faţă de geanta suspectă, însă la un moment dat ni s-a comunicat să ne îndepărtăm, că cine ştie, Doamne fereşte!
„Presa, vă rog frumos, este colegul de la SRI acolo, haideţi să eliberăm zona! Haideţi să eliberăm toată parcare”
Cel mai epic fail a venit de la poliţistul din dreapta mea, care la afirmaţia : „Haideţi să eliberăm toată parcarea!”, a întrebat nedumerit : „Şi de maşini?” VIDEO AICI
Da frate, le luăm una câte una pe sus şi le ducem două străzi mai încolo.

Cu ce? Cu braţele ! Doar suntem neam cu HULK.

Coloană oficială pentru transportarea pachetului suspect la poligonul SRI
Imediat după ce specialiştii au analizat imaginile captate de robotul genist au hotărât că nu reprezintă un pericol iminent şi au pregătit pachetul pentru transport. O maşină de poliţie, dubă SRI şi o ambulanţă SMURD, aceasta a fost ordinea coloanei speciale. Şi duşi au fost! Şi duşi am fost şi noi, îngheţaţi până în măduva oaselor. VIDEO AICI

BONUS – Cum reacţionează un pensionar când află că nu mai circulă autobuzul :))

Un gând despre „Cronica unei dimineţi de vineri: Geantă suspectă, bloc neevacuat şi oameni neînţelegători

  1. Tipic romanesc, politisti trag de timp, poate, poate au si ei parte de ceva actiune, in afara de „lupte” cu babute care vor sa prinda un loc pe scaun in autobuz, (autobuz care nu circula pe acolo in acel moment, zona fiind inchisa, dar…).
    Curiosi peste tot ! Vor sa ajunga langa geanta rosie mult gugulita de agentuI pentru interventi pirotehnice, cu gandul sa isi faca un selfie cu geanta inainte ca acesta sa isi duca planul diabolic la bun sfarsit. Si astfel jurnalisti sa aiba un subiect BOMBA de scris uitand astfel de timpul petrecute in spatele scotch-ului.
    Ma impresionat foarte tare pasivitatea, calmul romanilor in astfel de situati 🙂
    Mai in gluma, mai in serios, mobilitatea autoritatilor este de apreciat in astfel de cazuri, in afara de idea de eliberare a zonei, care a avut efect doar exterior nu si interior…

    Apreciază

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.