O tânără grăbită a traversat neregulamentar bulevardul Vasile Milea şi a fost accidentată grav de un autoturism înmatriculat în judeţul Vâlcea. La scurt timp de la producerea accidentului, o ambulanţă şi un echipaj de poliţie au ajuns în zona OMV de pe bulevardul Milea, medicii acordând îngrijiri medicale victimei iar poliţiştii urmează să afle toţi factorii care au dus la acest accident. Capota, parbrizul şi plafonul maşinii au suferit avarii considerabile, martorii la eveniment au declarat că şoferul avea viteză şi nu a putut evita impactul.
„Pacienta a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, fracturi la gamba dreapta, fractură cu deplasare ram ilio şi ischio pubian drept, contuzie pulmonară bilaterală. Se află internată în cadrul Secţiei Clinice Ortopedie-Traumatologie pentru supraveghere şi tratament de specialitate.” a declarat Decebal Todariţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu.
„Pe bvd. Vasile Milea din municipiul Sibiu s-a produs un accident rutier în jurul orei 2330. O tânără de 20 de ani, domiciliată în localitatea Haşag, s-a angajat în traversarea bvd-ului Vasile Milea prin loc nepermis, nemarcat şi nesemnalizat ca trecere pentru pietoni, fiind acroşată de un autoturism condus regulamentar.În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului.” a declarat Luciana Lazar, subcomisar la IPJ Sibiu