BREAKING NEWS ora 8:06 Tamponare în lanț între 10 mașini pe DN1 Vestem pe sensul Vâlcea-Sibiu. Traficul pe această direcție este deviat prin Vestem. La fața locului sunt echipajele medicale pentru a acorda prim ajutor posibilelor victime. În zonă carasabilul este ușor alunecos iar accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate la condițiile meteo rutiere.
UPDATE ora 8:25 Un vârstnic a fost transportat la spital cu traumatism toracic
În data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 07,30, pe DN 1, în zona localităţii Veştem, un sibian în vârstă de 44 de ani a condus autoturismul marca Dacia Logan pe banda a II-a a direcţiei Veştem – Sibiu, iar la km 297+500m, pe fondul neadaptării vitezei în condiţii de carosabil acoperit cu polei şi sector de drum în curbă periculoasă, semnalizată corespunzător, şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Lancia care era oprit pe partea carosabilă întrucât, în faţa acestuia, un alt autoturism, marca Peugeot, tocmai fusese implicat într-o coliziune cu parapetul de beton care separă sensurile de deplasare. În urma coliziunii, autoturismul Lancia a fost proiectat în parapetul din beton care se afla pe partea dreaptă a drumului pe sensul Veştem – Sibiu, iar autoturismul Dacia Logan a fost proiectat în parapetul din beton care separă sensurile de mers.
În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerului dreapta faţă din autoturismul Dacia Logan, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. Imediat după producerea accidentului, alte şapte autovehicule au intrat în coliziune în grupuri de câte trei, respectiv patru autovehicule, producându-se un carambol care a determinat blocarea totală a circulaţiei pe sensul de mers Braşov – Sibiu al drumului naţional, fapt ce a determinat devierea traficului timp de aproximativ patru ore prin localitatea Veştem.
Coliziunile dintre cele şapte autovehicule nu au generat victime omeneşti, ci numai pagube materiale.În urma cercetărilor efectuate, Secţia Drumuri Naţionale Sibiu a CNADR, în calitate de administrator al drumului public pe sectorul pe care s-a produs carambolul, a fost sancţionată cu amendă în valoare de 2.047,5 lei pentru neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere a părţii carosabile pe timp de iarnă, drumul fiind acoperit cu polei.