Și cum sarcasmul nu-mi dă pace, începând de acum dau cu pumnii în societate. Sătulă de tot felul de intrigi televizate, ar trebui să începem să ne destrăbălăm și noi, oamenii de rând. Și îmi cer scuze pentru cei care se simt ofensați de acest apelativ, pentru că trebuie să vă simtiți mândri că ați rămas așa cinstiți și nu intrați în categoria celor corupți.

Lupți încă de mic să te ridici sau să te afirmi ca mai apoi să ajungi adult și să primești șuturi în cur – pe românește – dar nu pentru că nu ești tu bun, ci pentru simplul fapt că așa au chef oamenii puterii.

Și cu moralul la pământ, cuprins de stres și acaparat de grijile secolului, îți dai seama că societatea e de vină. Faci o școală, iei o bursă, îți faci părinții mândrii și când vine vorba să-ți alegi cariera, te pregătești din plin, cu toate forțele, chinuindu-te să nu folosești decât cuvinte din domeniul ales, ești diplomat, iar într-un final primești un mare NU. Te încurajezi că mai sunt alte locuri de muncă, ce e al tău e pus deoparte și toate se întâmplă cu un rost, dar același NU se repetă. Îți dai seama că tu, cel mai felicitat de profesori, olimpic etc. nu ai nicio șansă, iar cei care se exprimă în continuare cu fă, bă, mă, jigniri și tot felul de controverse – pentru că azi pentru a ieși în evidență și a te ridica pe scara societății trebuie să alegi drumul negativ – ți-o iau înainte. Nu de alta, dar banul hipnotizează până și ochii puricelui.

Bucuroși de oaspeți, draga mea omenire? Voi v-ați făcut-o cu mâna voastră! Ba fugiți în străinătate, ba aruncați cu banul pentru orice favoare.

Mândră că am rămas în lumea mea, eu am puterea să zâmbesc și să fiu fericită doar privind o frunză căzând din copac și nu o să las banul să-mi controleze viața.

Galgante