FOTO EXCLUSIV: Autocar Eurolines cu 32 de pasageri sibieni, implicat într-un accident în Ungaria


20140816_094856wtmkUn autocar al firmei Eurolines care se întorcea din Germania cu 32 de pasageri sibieni, a fost implicat Sâmbătă, 16 August, în jurul orei 13:30, într-un accident violent. Deși avea semnul „STOP” , o mașină nu a acordat prioritate în intersecție și a fost lovită în plin. În urma impactului, autocarul a fost proiectat în câmp iar cei doi pasageri  sârbi (78 și 71 de ani) din autoturismul mic au decedat.

Șoferul autocarului și o pasageră au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, restul pasagerilor suferind răni minore. În urmă cu o lună de zile, cei 32 de sibieni au mers în Germania pentru a face practică medicală și urmau să se întoarcă în țară cu amintiri plăcute. Imediat după impact, panica a cuprins autocarul iar oamenii au început să iasă rapid pe ușă și să strige după ajutor. Traficul a fost restricționat mai bine de patru ore, timp în care un alt autocar a preluat pasagerii și bagajele acestora și a pornit spre Sibiu.

„Imediat după impact toate zburau prin autocar iar colegele mele din față s-au speriat foarte tare atunci când ne-am răsturnat în lanul cu floarea soarelui. Veneam de la practică din Germania iar o mașină mică ne-a apărut brusc în față. Șoferul a claxonat dar era deja prea târziu.” a declarat Cristina, una dintre pasagerele autocarului

autowtmkUPDATE: Peste 20 de persoane, părinți și prieteni ai pasagerilor implicați în accident, au așteptat cu lacrimi în ochi sosirea autocarului la Sibiu. Îmbrățișări, urlete de emoție și sărutări, asta s-a putut vedea imediat ce au sosit în autogară.

Pasagerii au declarat că au fost mulțumiți de felul în care autoritățile maghiare au intervenit și că le-a fost adusă apă rece.

„M-a sunat și plângea la telefon, zicea că au făcut accident și că s-a lovit puțin dar este bine. Era să leșin de la șoc. Acum aștept să ajungă autocarul să o strâng tare tare în brațe” a declarat mama unei pasagere.

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.