Ora 22, plec obosit de la muncă şi mă gândesc că e mai ok dacă iau autobuzul. Vreau un singur lucru, să mă aşez pe mica băncuţă din staţia Tursib. “Pedalez” înspre ea şi deja mă visez masându-mi tălpile. 8 ore în picioare e ceva, nu? Doar că atunci când am ajuns în staţia de autobuz, banca era ocupată. Şi nu de vreo persoană în vârstă, ci de un nene flămând. Acesta a transformat banca salvatoare în masă festivă. Pâinea, untul, salamul, berea şi un borcan plin cu murături stăteau liniştite pe bancă. A fost o palmă grea dată tălpilor mele. Mă consolez cu gândul că o să mai stau 5 minute în picioare şi aştept cu nerăbdare autobuzul. Vine într-un final. Mă urc şi aştept să plece. Surpriză, şoferul aştepta până ce “mâncăciosul” îşi strângea taraba festivă. Şi dăi cu graba, scapă pâine pe jos, suflă în ea, şterge cuţitul şi culmea nesimţirii, ia şi o gură de bere. WTF!!! Plecăm şi noi anul acesta? Am şi eu de prins un duş fierbinte şi un somn. Azi mi-am scris pe un bileţel: “Nu uita pâinea, untul şi salamul”