http://www.oradesibiu.ro/2011/10/21/agentii-de-paza-ai-complexului-dumbrava-au-retinut-un-minor/

Păreri împărţite
Martorii la eveniment susţin că agenţii de pază l-au reţinut fără motiv şi i-au confiscat skateboard-ul.
“Nu făcea nimic rău, stătea pe scări lângă skateboard iar agenţii au venit şi l-au dus cu forţa înăuntru.” A declarat un martor la eveniment
“Au făcut abuz de putere. Pur şi simplu s-au legat de el nevinovat. Sper să nu-l bată acolo înăuntru” a declarat o trecătoare agitată.
L-au condus pe minor în biroul lor de pază, unde au stat mai bine de 15 minute. Au chemat chiar şi poliţia. După venirea poliţiei, tânărul a fost condus la Inspectoratul General de Poliţie. M-am interesat de el, de starea lui şi am luat câteva declaraţii de la martori. O prietenă de-a lui, a crezut de cuviinţă că nu trebuie să-mi dea numărul lui de telefon. Vroiam să mă întâlnesc cu tânărul ca să-mi zică cum s-a petrecut incidentul şi dacă agenţii de pază au abuzat de el. Nu l-am mai găsit.
Am chestionat puţin agenţii de poliţie veniţi la intervenţie, tocmai ca să aflu motivul incidentului.
Jurnalist: Bună ziua, de la presă. Îmi puteţi spune două cuvinte despre ce s-a întâmplat? Să nu mai aşteptăm comunicatul de presă de mâine dimineaţă.
Agent de poliţie: Nu e cazul de comunicat.
Jurnalist: Dar a furat sau ce a făcut?
Agent de poliţie: Nu a furat!
Jurnalist: Dar ce a făcut? S-a dat cu rolele?
Agent de poliţie: Un conflict cu agenţii de pază.”
Jurnalist: Şi cam ce măsuri se impun?
Brrrr, motorul porneşte:))
Declaraţia oficială a poliţiei
Imediat după ce am ajuns acasă, am trimis un mail Biroului de Presă al IPJ Sibiu. Iată răspunsul primit:
“Ieri, 20 oct, la ora 16.00, prin Sistemul Unic Apel de Urgenta 112, a fost sesizat un incident in fata magazinului Dumbrava, la fata locului fiind directionat cel mai apropiat echipaj de politie. La fata locului, agentii de politie au stabilit faptul ca, la solicitarea unui agent de paza al magazinului, un tanar cu un skateboard a refuzat sa parasesca spatiul din fata magazinului Dumbrava, intre cei doi existand un conflict verbal, in cadrul caruia tanarul i-a adresat cuvinte jignitoare agetului de paza. Discutia dintre cei doi era lagata de cererea agentului de paza de a folosi terenul de skateboard si nu spatiul din fata magazinului.
Tanarul aflat pe skateboard a fost sanctionat contravetional cu amenda in valoare de 200 de lei in baza Legii nr. 61/1991 pentru adresarea de cuvinte jignitoare. “ a declarat Luciana Balteş, purtător de cuvânt IPJ Sibiu
Apel către cetăţeni
Dacă cineva a văzut evenimentul şi are completări sau chiar informaţii care ar putea răsturna situaţia, este rugat să apeleze 0769635189 sau să trimită un mail la furios4you@gmail.com . Fac un apel şi la tânărul reţinut. Dacă doreşte să mă contacteze pentru o părere oficială din partea lui, este aşteptat.
acei agenti de paza care au retinut acel minor,ar trebui anchetati,e clar ca au facut abuz de „varsta”.
ApreciazăApreciază