SONDAJ: Semnalele luminoase montate pe maşină sunt legale sau ilegale?


Iată că rămân surprins pentru a nu ştiu câta oară faţă de neregulile prezente în România. Vorbim în articolul acesta despre o maşină care are tot felul de becuri şi lumini şmechereşti. Iată ce zice legea: “Art. 75 din Codul Rutier- Este interzisă montarea la autovehicule, remorci sau semiremorci a altor lumini, a luminilor de altă culoare decât cele omologate, ori de altă intensitate decât cea prevăzuta prin construcţie. Vedem astfel că montarea diferitelor lumini neomologate este ilegală şi se pedepseşte cu amendă prevăzută în clasa a III-a (de la 6 la 8 puncte-amendă).Astfel vedem în filmuleţ că maşina are un ditamai neon montat pe lateral, un neon montat la număr şi un led strident care se “plimbă” ba în stânga ba în dreapta. Şi nu mă opresc doar la maşina aceasta ci la toate maşinile care au montate tot felul de faruri, cruci,păpuşi,neoane şi chiar becuri de o sută:)). Şi nu sunt puţine cazurile în care am fost “orbit” de câte un tir fosforescent care avea tot felul de becuri,beculeţe,cruci sau alte texte viu colorate.Şi dacă maşina din imagini este legală, mă refer la omologarea RAR, este cu atât mai grav. Înseamnă că oricine îşi poate monta pe maşină tot felul de sirene şi goarne. Dacă tot e aşa de uşor,legal :)) şi la modă să ai toată instalaţia de Crăciun legată la baterie, eu de ce nu aş fi la modă? Hai cu vuvuzelă măiiiiii!!!


Publicitate

4 gânduri despre „SONDAJ: Semnalele luminoase montate pe maşină sunt legale sau ilegale?

  1. Eu am becuri de 100 . Dar sunt reglate bine, am facut chiar si proba cand le-am pus cu un alt prieten si a spus ca nu-s deranjante cand vii din sens opus. 😉 dar n-am nimic altceva montat…

    Apreciază

  2. Este vorba de ledurile rosii. Si intradevar alea sunt interzise. Toti taranii au ajuns sa isi puna pe cazan stroboscoape si alte lumini de gen pentru a impresiona. Ar trebui sa li se ia cert. de inmatriculare si sa primeasca si o amenda penala pentru incercarea de a pacali participantii la trafic cu insemne ale autoritatilor.

    Apreciază

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.