Zeci de persoane au trecut pe culoarea roşie a semaforului pietonal din Sibiu


Aşa cum aflăm din titlul articolului, zeci de oameni au trecut pe culoarea roşie a semaforului din Sibiu în ciuda pericolului la care s-au expus. În doar zece minute de filmare am surprins zeci de persoane, tineri sau bătrâni, care treceau neregulamentar drumul fără nici o problemă. Deşi semaforul era roşu iar maşinile treceau cu viteză, trecătorii aşteptau până apărea un culoar liber şi pac…treceau. Nici chiar un bărbat care avea un copil mic pe umeri nu a aşteptat cele 70 de secunde la semafor, era prea grăbit ca să se oprească. A pus în pericol atât viaţa sa cât şi pe a copilului său. De multe ori lumea trece atunci când (cred ei) este suficient spaţiu între două maşini. Dar de multe ori această aproximaţie este falsă, maşina apropiindu-se mult mai repede surprinzându-i astfel în mijlocul drumului. Dar ce contează atâta timp cât nu mai stau la semafor ca orice om civilizat. Văd că această metodă de a trece pe roşu a devenit la modă şi este practicată pe scară largă. Revenind la semaforul pietonal şi la oamenii care treceau inconştienţi strada, vreau să vă relatez un moment super tare. O poliţistă comunitară şi-a făcut apariţia pe trotuar, aşteptând culoarea verde a semaforului pietonal. Ca niciodată, trecătorii au stat cuminţi până ce timpul a expirat şi doar apoi au trecut strada. Poate de frica unei amenzi sau poate din spirit civic. Atunci am zis: “Băi ce bine ar fi să stea un poliţist la fiecare trecerea de pietoni”.

7 gânduri despre „Zeci de persoane au trecut pe culoarea roşie a semaforului pietonal din Sibiu

  1. Acum e drept ca nu e legal , doar ca acolo e un semafor cel putin ciudat , pentru 2 metri de strada stai 1 minut , si cand treci de asta , se face rosu cel de dupa, care dureaza vreo 20 de secunde . Semaforul e idiot , asta e , n-avem ce face desi e complicata si intersectia. Dar exista o trecere la vreo 50 de metri parca nesemaforizata , care e mai usor de folosit, deci, regula e regula, si e impusa de situatia complicata din intersectie. Pot si eu sa ma autodenunt, nu? :)))))))

    Apreciază

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.