Mă duceam liniştit spre casă când deodată computerul de bord mi-a semnalat o problemă destul de gravă. Îmi era extrem de foame şi nu mai era timp de amânat, aşa că am hotărât să întru într-un fel de fast-food. Aici aveau tot felul de mâncăruri şi chiar te atrăgeau cu un suc gratis la orice produs cumpărat. Totul bine şi frumos, am primit sandwich-ul şi m-am pus pe mâncat. Doar că la un moment dat îl văd pe angajat că îşi aprinde relaxat o ţigare şi că începe ba să citească ziarul ba să dea sms-uri la nu ştiu cine. Asta nu ar fi marea problemă dacă după ce ai terminat, te-ai spăla frumuşel pe mâini şi doar atunci să te reapuci să prepari altă comandă. Dar nuuuuu, aici totul este la standarde europene după cum vine: Aprinderea ţigaretei şi întreţinerea ei caldă, deschiderea ziarului, scoaterea telefonului din buzunar şi butonarea lui minute-n şir dar şi preluarea altei comenzi şi prepararea ei cu mâinile binenţeles murdare. Ştim bine că tastatura telefonului, ziarul sau ţigarea conţin foarte mulţi microbi care pot fi transferaţi uşor în produsele vândute. Dar ce contează atâta timp cât vânzarea merge şi ţigaretele din pachet scad drastic. Apoi, la doar două minute după ce şi-a terminat ţigarea a venit un  tip care cică a dat comandă de cinci sandwich-uri cu diferite componente doar că, ţârguiala de pe comandă nu se potrivea deloc cu cea din pungă. Astfel angajatul multifuncţional a rămas frumuşel cu marfa nevândută. Eeeee nu nu, nu e chiar aşa. A luat telefonul şi a sunat la aprovizionare şi a zis: “Zbăi nu mai aduşeţ ce v-am zâs. Am şinş pi care li vând eu”. Deci, prin urmare le vinde el cumva, e descurcăreţ băietu. Totuşi ruşine pentru faptul că afumă atât clienţii cât şi mâncarea pe care o vinde la oameni. Şi dacă zic că era şi moldovean o să îmi umpleţi blogul cu comentarii. Dar ăsta este adevărul.