Criză,sărăcie pe văzduh zglobie


EEEEE criză şi sărăcie.Vrăjeală, moare lumea de foame rămânând fără serviciu dar noi avem bani să facem zboruri de agrement pe deasupra oraşelor. De când am auzit cuvântul „criză” am ştiut că este doar un termen care vrea să inspire frică şi teamă în rândul populaţiei. Totuşi este criză ceea ce înseamnă că lumea nu are bani. Corect? De aceea plajele,staţiunile,supermarketurile,strandurile şi benzinăriile sunt pline?Că nu avem bani?Greşit. Lumea cumpără angro tutun,alcool, mâncare şi maşini. Cum nu avem bani când noi ne permitem zboruri de agrement care costă minim 100 de euro jumătatea de or ă.Sunt mii de pensionari care i-au mai puţin şi cu banii ăia trăiesc o lună iar tu sărac lipit pământului îi arzi într-o jumătate de oră. Atâta timp cât litoralul este plin, tutunul se cumpără indiferent de preţ iar dealerii auto înregistrează vânzări record nu pot să cred în această criză.Întradevăr sunt şi oameni săraci dar întrebarea este : Cum au ajuns ei săraci? Nu prin îmbogăţirea altor persoane profitoare care au tăiat în carne vie pentru idealurile lor? Eu aşa cred. Nu mi se pare normal ca pe timp de criză lumea să se distreze cu avionul iar apoi să-i vedem la protest strigând ”Murim de foame”.

3 gânduri despre „Criză,sărăcie pe văzduh zglobie

  1. De un an de zile am spus chiar la mine pe blog ce cred despre prosteala globala numita criza…Eu nu o vad dar poporul prostit cu televizorul o crede.Toti se plang ca n-au bani ca nu cumva sa te gandesti sa le ceri.Mai avem mult pana la criza da e la moda sa vorbim de ea pe tv radio sau oriunde.

    Apreciază

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.