O să vă povestesc despre o căsuţă poştală care a ajuns coş de gunoi chiar în centrul unui oraş. Ştim bine că lipsa coşurilor de gunoi este o mare problemă. Vina nu este în totalitate a primăriei ci şi a oamenilor care devastează aceste coşuri de gunoi. Am văzut coşuri de gunoi rupte, sparte şi chiar smulse din postament. În Sibiu am văzut un coş de gunoi care avea în loc de rezervorul lui standard pusă o găleată obişnuită. Putem aborda şi problema mizeriei, multe coşuri refulând de la atâta gunoi iar golirea lor se face foarte rar. Am păţit să mă duc cu o coajă de banană câteva sute de metri (nu glumesc, chiar câteva sute de metri) ca să găsesc într-un final un coş de gunoi. Mulţi nu ar fi stat pe gânduri şi ar fi aruncat-o fix pe jos, nepăsător de mediu. Ştim că românul nu este prea răbdător, dacă nu găseşti un coş de gunoi în maxim zece secunde sunt şanse mari ca să proiectezi gunoiul pe stradă. De aceea nu avem o ţară curată, în primul rând din cauza coşurilor,pubelelor sau a “cutiilor poştale” care lipsesc iar în al doilea rând din cauza noastră, datorită nerăbdării şi gândirii noastre. Noi zicem “EEE se degradează” sau “Bag picioru, nu am găsit coş, ce vroiai?Să mă duc până acasă cu gunoiul?” Revenim la cutia noastră poştală. Omul,proprietar de magazin şi-a construit o cutie poştală pentru a primi ziare,scrisori sau reclamaţii. La sfârşitul zilei,când acesta a deschis uşiţa, uite ce a găsit: “După doar două zile de la montarea ei am început să găsesc tot felul de gunoaie, de la alimente până la componente electrice). Este şi vina mea pentru că am făcut orificiu cam mare dar asta nu înseamnă că trebuie să îmi ridic ziarul plin de mizerie.” a declarat G.F proprietar magazin.  Acesta a mai spus că prin acest post vrea să atragă atenţia oamenilor asupra gesturile lor iar pentru cei i-au “îndopat” cutia cu gunoi le zice doar atât: “RUŞINICĂ”. Acuma cutia poştală e personalizată, având un carton lipit de ea cu textul “Nu este coş de gunoi!”.Foarte tare.

Anunțuri

Despre Buzdugan Dan-Claudiu FURIOS4YOU

Jurnalist/ Fotograf/ Editor Foto-Video/ Expert IT

6 răspunsuri »

  1. claudiu spune:

    super.tot ce ai scris este total adevarat

    Apreciază

  2. roxy spune:

    super tare, cum naiba de le gasesti?si eu vreau sa fac asemenea poze:((

    Apreciază

  3. danyel spune:

    ce tare, sa iei ziaru cu supliment de coaja banana

    Apreciază

  4. IOANA spune:

    sa ma bata norocul… cred ca numa in romania si in congo trebuie sa le zici ca ii cutie postala si nu cos de gunoi………………

    Apreciază

  5. Niki spune:

    Sibiu se doreste a fi un oras european.Este un oras european populat de togolezi cu blana alba..

    Apreciază

  6. conia spune:

    suntem in romania si asta ne ocupa tot timpul. cum zice Badea..eu zic ca asta nu e o scuza sa fim mai civilizati!…cand, oare cand??

    Apreciază

Dacă ai ceva de spus, spune!!!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s