Povestea aceasta a început cu mult timp în urmă,când de fiecare dată când mă întorceam de la magazin,xerox,bere,suc şi alte chestii,măruntul care îmi zuruia liniştit prin buzunare îl depozitam într-un pahar de plastic.Şi trece o lună,trece două, trece trei şi tot nu mă opream din depus mărunt la paharobank.Vine ieri prietena mea la mine (te pupik) şi face referire la un sandwich delicios în valoare totală de 6 lei.Mă gândesc bine, dau un scan în portofel (cu mintea), îmi direcţionez banii către priorităţi şi supriză,nu-mi ajungeau.Atunci mi-am adus aminte de puşculiţa mea norocoasă şi am hotărăt să o sacrificăm pentru o masă copioasă.Planul acţiunii:răsturnarea paharului 5 secunde,numărarea banilor 2 minute,punerea lor într-o pungă 10 secunde,coborârea scărilor (au spatele) 3 minute şi plătirea sandwich-urilor 5 minute.Acuma după ce Andreea a numărat o grămadă de mărunt,nu puteam să stau cuminţel fără să mai pun pe cineva să-i mai numere odată.Cerem de mâncare iar vânzătoarea  pune în cuptorul cu microunde două chifle şi setează ceasul la un minut.Eu zic politicos:”Plătesc cu mărunt cash iar până se încălzesc chiflele puteţi număra banii” iar ea îmi bagă o privire inteligentă gen:”Hai mă,crezi că-s proastă, păi 12 lei îi număr în 2 secunde nu într-un minut”.Bine,cum zici tu madame,ia să te vedem şi îi dau toată punga cu mărunt.Frate, a făcut nişte bucăţi de ochi,mari cât cepele alea mutante, unflate cu pompa.Zice ea:”Îs toţi”? Eu ştiam că dacă zic DA atunci nu îi mai numără şi îi varsă numa-n sertar.Dar eu:”AAA, nu ştiu, cred că îs mai puţini,cât să-ţi mai dau?”Şi se apucă duduia de numărat vreo două minute, chiflele săracile se plictiseau în microunde iar noi muream de foame.Gata, într-un final gată de numărat şi cu un zâmbet ameţit zice:”Sunt toţi” iar eu în gândul meu:”Hai serios,să mori tu, aşai?Ce crezi că eu nu i-am numărat?:))Apropo,sandwichi-ul a fost delicios (roşii,castraveţi,varză,piept de pui,maioneză şi ketchup.